PLASE CHIRUGICALE

Plase chirugicale - de înaltă calitate si conţinut, confecţionate din cele mai inovatoare materiale pentru siguranța pacientului.

• Absorbabile
• Neabsorbabile
• Sintetice
• Monofilament
• Multifilament
• Macroporoase
• Microporoase
• Permacol

EVENTRAŢIA

Eventraţia - reprezintă pasajul unor organe din cavitatea peritoneală (epiploon, intestin subţire, colon), printr-un orificiu câştigat cu ocazia unui traumatism abdominal consecutiv, unui accident sau unei intervenţii chirurgicale (cel mai frecvent). Se poate situa deci oriunde la nivelul peretelui abdominal. Tratamentul eventraţiei este numai chirurgical.
Având în vedere ca eventratia, ca și hernia de altfel se pot complica în orice moment indicația chirurgicală a unei astfel de afecțiuni este fermă.
Plasa are rolul de a întări peretele abdominal (la circa 6 săptămâni este încorporată de organism). Este clar că e nevoie de ea (ați făcut eventrație după sutura simplă deci nu e nevoie să faceți și a doua oară).
Procedeul laparoscopic in tratarea eventrațiilor - tratamentul se poate realiza laparoscopic, cu fixarea la nivelul peretelui a unor plase care nu produc aderențe față de organele intraabdominale, cu ajutorul unor agrafe speciale spiralate (resorbabile sau neresorbabile) și a unor fire trecute prin întreg peretele abdominal, astfel încât ancorarea plasei să fie una durabilă. Intervenția se realizează în acest caz cu ajutorul unor instrumente lungi și subțiri denumite Protack sau Absorbatack.
Avantajele laparoscopiei în eventrație sunt numeroase, de la cele de ordin cosmetic, la cele legate de durerea și recuperarea postoperatorie (mult diminuate datorită laparoscopiei în sine!).

PLASE CHIRUGICALE

Clasificare :

Din punct de vedere al materialului din care sunt compuse :
• Absorbabile - acid poliglicolic
• Neabsorbabile - Polyester, Polipropilenă, PTFE

Din punct de vedere al structurii :
• Monofilament
• Multifilament

Din punct de vedere al porozităţii :
• complet macroporoasă
• complet microporoasă
• macroporoasă cu componente microporoase

PLASE SINETICE

• Absorbabile - conțin acid polyglycolic care este combinat cu alți copolimeri
• Nonabsorbabile - conțin polyester sau polypropylenă (câteodată aceste plase pot conţine și acid polylactic care ajută la fixarea plaselor și reduce greutatea acesteia după absorția sa)

PROTEZE BIOLOGICE
• Permacol - un implant biologic făcut din colagen porcin (se foloseşte la repararea peretelui abdominal unde există complicaţii )

POLYPROPYLENĂ

Non-absorbabile
• SURGIPRO FLAT SHEET MESH
• SURGIPRO PLUG
• PARITENE FLAT
• PARIETENE LIGHT FLAT
• PARIETENE LIGHT XFLAT MESH

Semiabsorbabile
• PARIETENE PROGRIP SELF FIXATING MESH
• PARIETENE COMPOSITE MESH

POLYESTER

Non-absorbabile
• PARIETEXFLAT SHEET MESH
• PARIETEX LIGHT WEIGHT MONOFILAMENT MESH
• PARIETEX ANATOMICAL MESH
• PARIETEX FOLDING MESH

Semiabsorbabile
• PARIETEX PROGRIP MESH
• PARIETEX COMPOSITE MESH
• PARIETEX COMPOSITE OPEN SKIRT MESH
• PARIETEX COMPOSITE HIATAL MESH
• PARIETEX COMPOSITE PARASTOMAL MESH